Maturizarea unui individ de obicei coincide cu aparitia responsabilitatilor in viata acestuia, bineinteles, daca acestea sunt tratate cu seriozitate si nu ignorate.

Desi toti fugim de acelasi final inevitabil, ajungem sa trecem toti printr-o serie de etape, generalizate si repetitive. Unii , mai norocosi sau mai putin norocosi au parte de propriile etape, unice, insa nu o sa vorbim despre ele, ci despre cele comune tuturor: maturizarea, responsabilitatile, grijile, depresiile si regretele.

Poate ca unii le experimenteaza chiar in ordinea asta, dar nu reprezinta o regula. Despre maturizare nu sunt multe de spus, putini stiu cu adevarat sa defineasca maturizarea, insa eu o numesc “a iti cunoaste responsabilitatile si a le respecta”. In momentul in care ai fugit de o responsabilitate, cel mai probabil inseamna frica, lasitate, imaturitate, insa sunt cazuri in care indivizi maturi, evita cu cunostiinta de cauza, anumite responsabilitati.

De obicei, recunoastem o responsabilitate in momentul in care o obligatie ne creeaza stres , griji si ne poate afecta viata de zi cu zi. Majoritatea oamenilor sunt macinati de astfel de stari, traind intr-o situatie mizerabila ( din punct de vedere moral ). Putini stiu sa duca o viata echilibrata, in care grijile , responsabilitatile si placerile vietii convietuiesc. Dar nici despre asta nu o sa vorbim mai multe.

Vreau sa vorbim despre esec. Despre starile ce provoaca depresii si regrete. De ce? Pentru ca vreau sa vorbesc despre oamenii care renunta, despre cei care se lasa doborati cu usurinta si nu persevereaza in dorintele lor. Din propria experienta am aflat ca si un prost poate ajunge sus prin perseverenta, asa ca imagineaza-ti un om inteligent, unde poate sa ajunga. Am cunoscut antrenori si instructori depasiti de situatie, de parca ar fi ramas blocati in alte vremuri; ca in multe alte domenii de altfel. Ei oare cum au ajuns in pozitia respectiva? Ei cum au putut sa ajunga in punctul in care sa se sustina financiar si moral din ceva ce le face placere ( luam ca exemplu antrenor fitness aici ) ? Credeti ca le-a fost usor?

Bineinteles, este usor sa vorbim despre asta, sa spunem ” Da, nu renunt ” insa atunci cand ne aflam in fata faptului implinint, in fata refuzului cum o sa reactionam? O sa cadem in depresie sau poate o sa traim cu regret? Imi e greu sa va sfatuiesc, imi e greu pentru ca dupa cum bine stim, tuturor ne este greu in astfel de situatii. Cred ca cele mai importante lucruri sunt, caracterul tau, vointa si determinarea, pasiunea si persoanele apropiate. Sigur ca, depinde de situatia fiecaruia, de gravitatea sau importanta refuzului s.a.m.d. Aici vorbim despre extrema , vorbim despre acei sportivi care au trebuit sa renunte la sport din cauza problemelor medicale sau accidente, vorbim despre cei care par a fi pedepsiti de Dumnezeu si de parca tot universul este impotriva lor, celor care muncesc zi de zi cu pasiune si sunt constant refuzati.

Nu renuntam, nu cedam, putem fi buni in orice ne propunem ! Trebuie sa realizezi ca, nu exista esec, ci doar o atentionare ca inca nu suntem pregatiti sau potriviti. Mergem inainte si dam tot ce e mai bun din noi. Toate cazurile de perseverenta pe care le cunosc mi-au demonstrat asta. Am sa impartasesc unul cu voi:

As vrea sa imi spuneti si voi ce parere aveti, si cum faceti voi fata la astfel de situatii?